Există o afirmație pe care am auzit-o de multe ori: ceea ce dăruieștii, ceea ce dai, vei primi și tu la
rândul tău, mai devreme sau mai târziu.
Am câteva observații.
În cazul în care oferi ceva de valoare, cuiva care înțelege aceeași valoare, care are același set de valori
ca și tine, s-ar putea să primești și tu, de el sau de la altul, un obiect de aceeași valoare.
Pentru a primi ceva, cât de cât la fel, e nevoie ca părțile să posede aceleași valori, altfel tu dai mere și
s-ar putea să primești lemne de foc. Oricum, n-ar fi rău să primepști lemne de foc, mai ales dacă ai o
sobă pe lemne și vine iarna.

Ce se întâmplă când dăruiești cuiva care nu are aceleași valori, când primitorul parcă este în altă lume
sau chiar este din altă lume. Este posibil, în acest caz special, ca ceea ce este hrană pentru mine să fie
otravă pentru cel care primește sau invers, pentru mine otravă, pentru el hrană.
Un exemplu la îndemână este lumea omului versus lumea vegetală, lumea plantelor.
Oare este posibilă comunicarea cu plantele? Putem oare face schimb de daruri?
Este oare înscris în ADN-ul uman limbajul plantelor? De pe vremea când noi am fost la rândul nostru
doar plante, în acele vremuri imemoriale. Acolo, printre funcțiile organice, în subconștient, în
inconștient sau poate și mai adânc, în funcțiile genetice.

Am fost martor la conexiunea cu lumea plantelor, direct cu plantele. Prin atingere directă. Plantele m-
au atins, s-au atins de mine și a avut loc o conexiune, un schimb de valori, un schimb de substanțe.
S-au deschis uși de ieșire în epiderma mea, prin care au trecut substanțe spre ușile deschise în
epiderma plantelor, uși de intrare. În mod similar s-au deschis uși de ieșire la plante și uși de intrare la
mine. Fără cuvinte, fără senzații, fără să fiu anunțat, fără să știu ce și cum.
Inedit și tulburător este valoarea și calitatea substanțelor care ies de la mine și calitatea celor care intră
în mine. Ceea ce dăruiesc sunt otrăvurile mele, ceea ce primesc sunt minunatele substanțe de care am
nevoie și pe care nu le am. Simt că ceea ce înțeleg plantele este exact la fel, oferă substațele de care vor
să scape și primesc cu bucurie, din cele de care au nevoie.

Este aici o mare taină sau mai multe. De unde apar cheile care deschid ușile, la dăruire și la primire?
Cum găsesc cheile ușa potrivită în care să facă clic-clac ? Cum se închid ușile după ce se termină târgul
gratuit? Și cum se face calculul cantitativ, cât dau și cât primesc. Ce se înțelege prin echitate, cum se
face calculul schimbului corect?
Poate înțelesurile sunt simple, conform unei legi simple: eu câștig atunci când nu pierd. Adică ceea ce
dăruim nu este o pierdere, nici pentru mine nici pentru plante și în acest caz suntem în câștig, împreună.
Cu alte cuvinte, mai științifice, acest fenomen poate fi denumit simbioză, simbioza cu plantele vii.
Ca să fie simbioză e nevoie de ființe vii, oameni și plante vii.
Am găsit un nume inedit pentru această conexiune: simbiolife.

Experimentăm această legătură pentru a dobândi acele substanțe care sunt necesare pentru echilibrarea
funcționării corpului uman, pentru o viață sănătoasă, pentru a fi sănătos.
Foarte interesantă situația golului, a golurilor de la cei doi parteneri ai simbiozei. Se creează un loc
gol prin dăruire, simultan cu acceptarea darului care ocupă locul lăsat liber.
Poftim-mulțumesc!

Îmi place această lege, îmi place legătura!